COOPERARE SAU OBEDIENTA?
CE IMI DORESC DE LA RELATIA CU COPILUL MEU?
Pentru a avea
cît mai clar in minte ce anume dorim de la relaţia cu copilul poate ar trebui
mai întii să definim conceptele de la care plecăm.
Da. Iniţial atunci cînd auzim cuvintul obedienţa provoaca repulsie. Dar ascultare, docilitate, cuminţenie, supunere?
Dacă spunem ceva copiilor, trebuie să ne asculte. Fără întrebări, fara obiecții și ezitare, ca doar noi suntem aduţii şi ştim mai bine. Dincolo de ceea ce simt, gândesc, de nevoile lor sau dorințele lor.
Parcă sună altfel......Şi totuşi aceştia sunt termenii care definesc obedienţa.
Cooperarea implică a lucra împreună cu cineva, a colabora, a-şi da concursul, a participa acționează împreună pentru beneficiul comun.
Suna altfel , nu?
Şi daca așteptarea ta este ascultarea şi nu cooperarea, atunci sunt șanse mari să pui in joc cel mai adesea o luptă pentru putere.
Este ascultarea oarbă ceea ce ne dorim? Ne dorim un copil care atunci cind va crește să aibă nevoie permanent de cineva care să ii spuna ce sa facă sau să işi dorească, pentru că altfel nu pot functiona sau care au nevoie de cadre rigide altfel vor simţi ca se pierd ? Care nu vor contesta niciodata presiunea nimanui? Care nu pot spune nu, de exemplu, presiunii grupului de mai tîrziu de a consuma droguri sau alcool?
Desigur că nu asta este de dorit.
Ne place sau nu, relaţia parinte – copil este spațiul de practică al copilului nostru pentru viață. Ca loc sigur, este posibil să facem față unui conflict mai intens uneori, dar asta nu trebuie să fie un lucru rău. Este datoria noastră să-i învățăm CUM să își spună cuvântul și să pună la îndoială deciziile atunci când este nevoie.
Majoritatea comportamentelor pe care le percepem drept neascultare nu au legătura cu noi părintii, nu spun despre noi. Ele sunt comportamente naturale, ce presupun curiozitate, explorare, învățare sau reacții automate, asupra cărora copiii nu au control, pentru că încă nu stiu să le gestioneze.
Cooperarea, înseamnă că așteptările dumneavoastră sunt explicate și vă invitați copilul să se gândească
la modalități de a le îndeplini. Nu înseamnă că el face tot ce vrea. Înseamnă că
i se oferă posibilitatea de a alege și ca are un anumit control asupra a ceea
ce face. Există încă limite, dar rezolvați lucrurile împreună, mai degrabă
decât o atitudine de genul „eu stiu mai bine- eu sunt parintele”.
Tot cooperarea oferă spaţiul ca el sa exploreze să inveţe să işi gestioneze reacţiile.
Cooperarea sadisface nevoia de autonomie a copilului, necesara pentru dezvoltarea lui. Cooperarea apare atunci cind el inţelege motivele care stau in spatele a ceea ce este nevoie sau solicitat.
Modalitati prin care părintele poate promova cooperarea:
Explicați regulile: desigur că trebuie să aveți reguli. Ne dorim ca copiii noștri să crească și să fie adulți care împărtășesc valorile noastre. Formulaţi cit mai clar așteptările atunci când vorbiți cu copilul și explicați de ce.
Un copil are mai multe șanse să urmeze o regulă dacă înțelege de ce avem acea regulă.
A spune „pentru că așa spun eu.” este confuz si lipsit de respect faţă de oricine altcineva. Același lucru este valabil și fată de copii. Nu trebuie să dăm explicații lungi, dar unele explicații sunt utile.
Oferă-le puțin control: ca adulți putem uita că și copiii sunt oameni. Aşa cum adultilor nu le place sa se simtă manipulaţi şi neputinciosi, nici copiilor nu le place asta. Când copiii încep să spună „nu”, ei de fapt capătă independență din punct de vedere al dezvoltării și își dau seama că au anumite opțiuni.
Aceasta este o etapă pozitivă în dezvoltare, deși cu siguranță nu se simte așa uneori.
Dacă recunoaștem că ei își doresc un anumit control, nu ar trebui să reacționăm astfel incit să nu aibe nici un control. Asta nu înseamnă să cedezi în fața lor, dar, de exemplu, dacă nu vor să facă un duș, dă-le de ales. Vor să facă un duș înainte de cină sau după? Pentru copiii mici ar putea fi să-și aleagă farfuria, chiar dacă nu își pot alege cina. Încă fac ceea ce vrei tu, dar aşa vor simţi că au un anumit control asupra propriei vieți.
Puteți, de asemenea, să recunoașteți perspectiva lor. Când copiii se simt înțeleși, sunt mai capabili să ne accepte limitele. Dacă este posibil, oferiți-le o alegere sau o redirecționare cu privire la ceea ce poate face copilul pentru a-și satisface nevoile sau pentru a-și rezolva problema. De exemplu, "Stiu ca vrei sa te joci mai multsi ca e greu să te opresti din joc ca sa te pregatesti de culcare. Vrei sa alegi o carte pe care să o citim în pat?”
Există unele situații în care au nevoie sa experimenteze si nu se merita să lupţi pentru a te impune. În aceste situații, lăsați copilul să trăiască cu consecința firească. De exemplu, dacă copilul tău refuză să poarte jachetă, lasă-l să iasă afară și să experimenteze frigul. În acest fel ei învață singuri și nu trebuie sa transformam casa intr-un cimp de lupta. Evident că nu poți face asta dacă consecința este periculoasă, dar dacă este disconfort atunci lasă-i pe ei să ia decizia.
Rezolvați împreună problema
Dacă descoperiți că dvs. și copilul dumneavoastră aveti în mod regulat aceeași problemă, atunci trebuie să o rezolvați împreună. Implică copilul în acest proces, aşa eviţi să te pregătești pentru o altă luptă pentru putere. Încercați atunci când sunteți amândoi calmi să staţi de vorbă. Pune-i să încerce și să vină cu idei ce s-ar putea întâmpla.
Oferiți sugestii, dar fiți dispus să ascultați dacă au o problemă cu asta. Dacă ei vin cu idei asupra cărora amândoi puteți fi de acord înseamnă că sunt mai susceptibili de a se conforma, dar și se vor simți apreciați.
Una dintre cele mai eficiente influențe pe care o avem asupra copilului nostru este relația ta cu el.
Scopul nostru ca părinte este să ne ajutăm copiii să crească și să-și dezvolte propriile valori și convingeri. Ne dorim ca aceștia să devină adulți independenți, care vor lua decizii corecte și nu vor urma orbește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu